marți, 5 mai 2015

Scrisoare deschisa privind ilegalitatea lucrarilor de pe Bulevardul Unirii

În atenţia Consilierilor Generali ai Municipiului Bucureşti,


Stimată doamnă / domnule Consilier General,




Vă adresăm o invitaţie în privinţa evaluării legalităţii proiectului de amenajare a bulevardului Unirii (I.C. Brătianu – Alba Iulia, ambele sensuri) proiect demarat ilegal de Negoiţă Robert, edilul sectorului 3, în septembrie – octombrie 2013.

Considerăm că baza legală a proiectelor de dezvoltare a Bucureştiului este călcată în picioare de administraţia sectorului 3.

Credem că administraţia publică locală a sectorului 3, prin acţiunile intreprinse de Negoiţă Robert, de Administratorul public Mitache Constantin şi directorii executivi, a încalcat o serie de Hotărâri ale Consiliului General, precum şi legi importante în materie de amenajarea domeniului public.

Vă reamintim cele mai importante dintre ele, după cum urmează:
· HCGMB nr. 254 / 2008 privind administrarea reţelei stradale principale şi a lucrărilor de artă din Municipiul Bucureşti;
· HCGMB 124/2008 - privind strategia de parcare pe teritoriul Municipiului Bucuresti;
· HCGMB nr. 113/1998 privind administrarea spaţiilor verzi şi aliniamentelor stradale aferente străzilor de pe teritoriul Primăriilor de sector 1-6;
· HCGMB nr. 308/1999 privind trecerea unor terenuri în administrarea Administraţiilor Domeniului Public ale sectoarelor 1-6;
· Legea 213/1998 - privind proprietatea publică şi regimul acesteia etc.

Primăria Sectorului 3 avea doar dreptul de a amenaja spaţiile verzi, conform HCGMB nr. 113/1998 privind administrarea spaţiilor verzi şi aliniamentelor stradale aferente străzilor de pe teritoriul Primăriilor de sector.

Negoita Robert nu a solicitat C.G.M.B. şi nu a primit, dacă a solicitat, transmiterea temporară a administrării arterei Unirii (I.C. Brătianu – Alba Iulia, ambele sensuri), aşa cum s-a întâmplat în cazul Străzii Eugeniu Carada şi Smârdan în anul 2009, conform HCGMB nr. 189/27.05.2009 şi HCGMB nr. 357/03.11.2009.

Vă adresăm acestă scrisoare cu rugămintea de a ne comunica dacă apreciaţi că o lucrare de o asemenea importanţă poate fi executată fără a avea drept de administrare asupra arterei sau a oricărui alt tip de obiectiv aflat în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti.

Vă întrebăm pe dumneavoastră, consilieri generali ai C.G.M.B., cum veţi vota un posibil proiect de transmitere temporară a arterei Unirii, aflată acum în responsabilitatea C.G.M.B., către Primăria Sector 3 ?

Este legală acţiunea de modificarea a tramei stradale a marilor bulevarde cu acele diafragme betonate, precum Decebal, Camil Ressu, Theodor Pallady, Mihai Bravu, Unirii, acum, după ce lucrarile au fost executate şi asupra cărora Curtea de Conturi are serioase îndoieli de legalitate ?

Vă anunţăm pe această cale că vom sesiza legalitatea acestor lucrări către Curtea de Conturi, Ambasada SUA, către comisiile de mediu şi administraţie publică locală din Parlamentul European.

Aceasta scrisoare a fost transmisă către toţi colegii dumneavoastră, Primarului General al Municipiului Bucureşti, Curţii de Conturi.

Motivul este acela de a stopa practica abuzului administrativ, de eludare a legilor, a practicilor moderne în materie de respectare a legalităţii şi amenajării domeniului public, spaţiul public al tuturor cetatenilor.

Aşteptăm cu real interes şi deschidere un punct de vedere pertinent, fără conotaţii politice şi bazat pe experienţa dumneavoastră profesională şi administrativă.